vineri, 11 ianuarie 2013

"Hanibal", de Eugen Jebeleanu, în cuvinte încrucișate

Poezia se întoarce spre lume nu atât pentru a mângâia cât pentru a interoga.  P.Ponta, Radiografii
 



ORIZONTAL: 1) Alegorii pe teme mai largi privind condiţia socială a omului, cum e volumul de poezii Hanibal, apărut în 1973, în care poetul se înfăţişează ca o conştiinţă  lucidă, rece a unei istorii dure ― Aspru, precum caracterul lirismului lui Eugen Jebeleanu.  2) Cu privire la omenire, ceea ce este un laitmotiv al poeziei lui Jebeleanu ― Soarta omenirii, asupra căreia autorul exprimă o viziune adâncă şi originală(pl.)   3) Îngrozitor, cum e aspectul armatei lui Hanibal ― Care trezeşte repulsie, precum forţa brută, simbolizată de armata lui Hanibal (Î). 4) Epocă ― Radu Negru ― Din poezia Decembre: Cum…, tăcute, prin mine   paşii mei în zăpadă de-atunci  zburătorii sunt de crizanteme  rătăcirile mele îndelungi.  5) Radu Ionescu ― Poezia lui Eminescu: Apari… dai lumină  ― Despre elefanţii lui Hanibal: şi labele lor sfărâmând vertebrele /  acestor alpi albiţi… spaimă  ― Rang (od.).   6) Localitate în Ungaria ― Raţiune, cea care este invincibilă în faţa oricărei forţe.  7) Jebeleanu, creator al volumelor de poezii ca Schituri cu soare (1929) şi Inimi sub săbii (1934), dominate de ermetism ― Motiv al libertăţii şi revoltei împotriva violenţei, prin evocarea marilor tragedii contemporane, a catastrofelor  în care e târâtă umanitatea.  8) Viaţa literară, care în 1927 îi găzduieşte debutul poetic precoce al lui Jebeleanu  ― Nichita Stănescu.  9) Arta poetului de a folosi cuvintele cu valoarea lor conotativă, superioară prin sugestiile pe care le implică  ― Nouă (reg.) ― Atelier (abr.).  10) Poezia … poetului, în care autorul trăieşte coşmarul omenirii înspăimântate ― Poezia debutează cu apariţia monstruoasă a armatei lui Hanibal: Nimeni n-avea ce el avea:  superba lui…   şi elefanţii.  11) Mulţime de elefanţi, a căror mişcare devine, parcă, un cataclism tectonic ― Merită a se reaminti volumul de versuri … sub săbii.   12) Care se reduce la nimic    Din Eminescu: Poate de mult s-a… în drum / Din depărtări albastre / Iar raza ei abia acum / Luci vederii noastre (La steaua).  
 
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
1
 
2
 
3
 
4
 
 
5
 
 
 
6
 
 
7
 
 
 
8
 
 
9
 
 
10
 
11
 
 
12
 
 
VERTICAL: 1) Forţă, precum cea a lui Hanibal ― Sud-Sud-Vest.   2) Ţara care a expediat bomba atomică spre Hiroshima ― Critic literar român (Maiorescu, 1840-1917).  3) Piatră scumpă ― Volumul de versuri … Hiroshimei, apărut în 1958.  4) 1967, când se publică volumul  Elegie pentru floarea secerată  şi în 1973: Hanibal ― Scopuri, precum cele ale poetului  constând  în a medita asupra faptului că forţele brute, dictatoriale, ca Hanibal, nu au putut înfrânge, în timp, spiritul de libertate al omenirii. 5) Localitate unde poetul face studiile liceale  ― Culme!  6) Zeu suprem în mitologia scandinavă ― Prepoziţie ― Campion.  7) Divinitate slavă, protectoare a agiculturii ― Mână caii  ― Jebeleanu, în raport cu plasticiana Florica Codrescu, moartea căreia îi pricinuieşte durerea (Elegie pentru floarea secerată).  8) Eugen Simion ― Spaţiu al munţilor  Alpi albiţi de spaimă, pe care calcă turma îngrozitoare de elefanţi ai lui Hanibal (pl.).  9) Raită ― Cel mai înalt vârf din insula Creta (2456 m)    Cunoscut medic dermatolog german contemporan.  10) Expresii drepte, fără ocol, în poezia lui Jebeleanu ― Anunţ public.  11) Oameni fără egal, cum e Hanibal, cu o forţă armată care crează imaginea unei viziuni de coşmar şi impresie de teroare ― Suflet apropiat, în persoana Floricăi, de pildă, al cărei sfârşit dramatic inoculează în creaţia poetului meditaţia asupra destinului lumii, precum şi nevoia de a-şi gândi şi propriul destin.  12) A păstra în memorie dezastrul atomic, ce însemna pentru Jebeleanu  încheierea războiului, spre a crea zguduitorul poem pacifist Sfârşitul Hiroshimei ― Epuizat (fig.).
                   Dicţionar: CIN, ECS, NOO, ATL, LEL, IDA, UNN.
 
Prof. Nicolae Vicolov
Consultarea textului:
 
Nimeni n’avea ceea ce el avea:
superba lui trufie
şi elefanţii
şi labele lor sfărâmând vertebrele
acestor Alpi albiţi de spaimă.
Călca, de- abia să se audă, peste stânci
şi s’auzea în lună, şi
nimeni nu mai văzuse trâmbiţele
de piatră ondulandă ale acestor fiare.

Şi n’au învins.


 
Eugen Jebeleanu (n. 24 aprilie 1911 Câmpina — d. 21 august 1991, București), academician, poet, publicist și traducător român, membru al Partidului Comunist Român.
 
A absolvit liceul la Brașov și Facultatea de Drept la București. A debutat în 1927cu poezii la revista "Viața literară", condusă de I. Valerian. În anii '30, a lucrat ca jurnalist în presa bucureșteană de stânga. Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă.
 
Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internațional odată cu apariția volumului "Surâsul Hiroshimei", poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat și acum în amfiteatrele din America Latină și Europa.
 
Laureat al premiului de poezie "Etna Taormina" din Italia (1971) și al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974. Poemele sale continuă să fie traduse și publicate, mai ales în SUA și America Latină, dar și în Republica Moldova. Eugen Jebeleanu a fost și un pescar amator pasionat.
 

Volume de poezii

 
  • Schituri cu soare, 1929
  • Inimi sub săbii, 1934
  • Ceea ce nu se uită 1945
  • Scutul păcii, 1949
  • Poeme de pace și de luptă, 1950
  • În satul lui Sahia, 1952
  • Bălcescu, 1952
  • Cîntecele pădurii tinere, 1953
  • Surîsul Hiroshimei, 1958
  • Cântece împotriva morții 1963
  • Elegie pentru floarea secerată - (soției sale, graficiana Florica Cordescu) 1967
  • Hanibal, 1973
  • Surâsul Hiroshimei și alte versuri [pref. Ov. S. Crohmălniceanu], 1973
  • "Harfa si Minotaurul" ,[antologie], BPT, Ed. Minerva, 1977
  • "Arma secretă", 1980
  • "Deasupra zilei, 1981
  • "Poezii, 1988
  • Poezii, Antologie, tabel cronologic, prefață și comentarii de Tudor Cristea, Ed. Albatros [col. Lyceum], 1990
 

Traduceri

 
  • R.M. Rilke, Poeme, 1932
  • R.M. Rilke, Povestea despre iubirea și moartea stegarului Christoph Rilke, 1946
  • Petofi S., Poeme alese, 1949
  • P. Neruda, Poeme, 1951
  • Ady E., Poeme, 1955
  • N. Guillen, Poeme cubane, 1963
 
 

               

                               Solutia careului Dimitrie Cantemir
1
H
2
A
3
R
4
T
5
A
6
 
7
T
8
R
9
U
10
P
11
U
12
L
2
R
U
F
I
 
U
M
A
N
I
S
T
3
O
T
O
M
A
N
 
L
I
N
 
N
4
N
O
 
P
R
I
M
 
R
 
F
 
5
I
R
E
 
A
C
A
D
E
M
I
E
6
C
 
L
A
T
I
N
A
 
A
L
M
7
U
M
A
N
A
 
E
R
O
U
 
I
8
L
U
D
I
 
A
T
 
T
R
O
N
9
 
S
A
M
A
N
T
A
 
A
S
E
10
E
C
 
A
R
T
I
S
T
 
T
S
11
V
A
S
L
U
I
 
T
I
P
I
C
12
A
L
T
A
 
C
L
A
R
 
L
U